miercuri, 19 martie 2014

Fazan cu sos de mere

 Azi e aniversarea băiatului meu Tudor, care împlinește 24 de ani. Asta se sărbătorește cu o rețetă specială (cea de tort va urma) .Pupu-te dragă  Lia pentru fazan si Marcele pentru inspirație.Aș vrea să-l pup și pe Gordon Ramsey, da' ăsta se lasă mai greu.

 INGREDIENTE:
 -un fazan (0,9 kg)
 -4 felii de proscutti crudo sau bacon
 -un pahar de vin alb
 -o cană de supă de fazan
 -o ceapă de apă tocată mărunt
 -20 g unt topit
 Ptr. sos:
 -6 mere curățate de coajă
 -o lingură de zahăr
 -500 ml supă de fazan
 -1/4 linguriță de scorțișoară măcinată
 -100 ml smatana de gătit (lichidă)
 -20 g unt
 -50 ml coniac
 -sare, piper după gust

 MOD DE PREPARARE:
 1.Se pune fazanul la fiert în oala cu presiune în apă cu sare și o ceapă întreagă, timp de 20-60 de minute, depinde de mărimea fazanului.Cel de față a fost gata în 20 de minute.Supa rezultată se rezervă pentru mai târziu.Se scoate din supă, se sărează, să piperează și se lasă la răcit.Pentru friptură vom folosi doar pieptul și pulpele.

 2.După ce s-a răcit carnea, decupăm pieptul și pulpele, le ungem cu unt și le îmbrăcăm în prociutto.Fixăm șunca pe carne cu ajutorul unor scobitori, pe care le vom scoate după ce friptura este gata.
3.Tocam ceapa și o sotam în unt, după care o stigem cu vin și supă de fazan.

4.Punem ceapa sotata și sosul obținut într-o tavă, așezam bucățile de carne îmbrăcate în șuncă și dăm tava la cuptorul încins la foc mediu, timp de 30 de minute, până ce sunt frumos rumenite.

 5.Intretimp facem sosul : tăiem merele curățate de coajă și sâmburi cubulețe, topim untul într-o tigaie, adăugăm merele și zahărul, lăsăm să se caramelizeze ușor,timp de 2 minute, adăugăm coniacul, cu grijă, lăsăm să se evapore aburii de alcool și adăugăm supa și scorțișoara.Clocotim la foc mic timp de aproximativ 3-5 minute, până se înmoaie merele.Scoatem jumătate din mere și le rezervăm deoparte, restul sosului îl dăm în blender, până obitinem o pastă.Pasta o punem din nou pe foc, adăugăm smântâna lichidă și mai dăm 2-3 clocote.Potrivim gustul de sare și piper, închidem focul și adăugăm bucățelele de mere rezervate.

 6. Servim friptura peste sosul de mere.Eventual putem folosi alături și piure de cartofi cu unt.
 Poftă bună !

  

6 comentarii:

  1. La asa sarbatoare...asa meniu !!! De exceptie ! Plus ca are mult....sufletm ca doar e pentru feciorul tau ! La multi ani Tudor !
    Te astept cu mare drag la Campania mea de sarbatoare :http://sidyskitchen.blogspot.ro/2014/03/campanie-de-sarbatoare.html
    Te tzuc !

    RăspundețiȘtergere
  2. se ve muy rico su plato cremoso me encanta,abrazos:)

    RăspundețiȘtergere
  3. La Multi Ani, Tudor! Multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...