luni, 12 octombrie 2015

Chec aperitiv cu malai si dovlecei





 Un aperitiv dulce-sărat și puțin iute.Dacă nu vreți să fie iute, folosiți doar ardei dulce sau combinat dulce cu iute, cum vă place.  

INGREDIENTE:
 -200 g făină de mălai
 -150 g făină albă
 -1/2 linguriță zahăr
 -o linguriță de sare
 -4 lingurițe praf de copt
 -1/2 linguriță de cimbru
 -2 ardei iuți sau 1/2  linguriță de fulgi de ardei iuți.Dacă nu vreți sa fie iute, adăugați ardei roșu dulce.
 -100 g dovlecel zucchini tăiat cubulețe
 -o ceapă mică tocată sau 3 fire de ceapă verde tocată
 -220 ml lapte
 -60 ml ulei de măsline
 -2 ouă
 Ptr.topping:
 -60 g cașcaval ras

 MOD DE PREPARARE:
 1.Tăiați ardeiul iute în jumătate și curățați-l de semințe, apoi tocați-l.Dacă nu doriți să folosiți ardei iute, puteți să-l înlocuiți cu ardei dulce roșu tocat.
 2.Amestecați ingredientele lichide împreună cu legumele și separat amestecați restul ingredientelor solide.
 3.Turnați ingredientele solide amestecate peste cele lichide și omogenizați amestecul.
 4.Pregătiți o tavă de chec ungând-o cu unt, turnați preparatul în ea și coceti în cuptorul preîncălzit la 180 *C (foc mediu) timp de 30 de minute, după care presărați deasupra checului cașcavalul ras și mai coaceți 5 minute.După ce s-a copt (verificați cu scobitoarea), lăsați checul să se răcească în tavă, apoi puteți să-l scoateți și să-l serviți.


 Poftă bună ! 

5 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...