joi, 3 noiembrie 2016

Vinete umplute


 Îmi plac mult vinetele, iar cele gătite în felul acesta nu fac excepție.Unul din secretele acestei mâncări este adăugarea spre sfârșit a pesmetului încălzit în prealabil cu puțin ulei.Dacă veți presăra o vânată doar cu pesmet și pe celelate cu pesmetul cum am zis, veți vedea, sau mai degrabă gusta diferența.În ce privește ierburile italiene, dacă nu le găsiți ca atare, sunt de regulă, un amestec de cimbru, busuioc, rozmarin, oregano, măghiran, pătrunjel sau mărar, în părți egale. Dar mai pot să aibă fulgi de ardei iute, usturoi și ceapă, plus sare, piper. 
  
 INGREDIENTE:
 -2 vinete
 -un ardei gras roșu
 -o roșie mare 
 -50 g bacon tăiat cubulețe
 -2 căței de usturoi
 -o lingură de amestec de ierburi italiene sau mediteraneene uscate
 -50 g spanac tânăr
 -6-8 frunze de busuioc verde
 -125 g mozzarella
 -20-30 g parmesan ras
 -250 g roșii cherry
 -4-5 linguri de pesmet
 -sare, piper după gust
-ulei

 MOD DE PREPARARE:
 1.Se scobesc vinetele cu o lingură sau linguriță. Pulpa obținută se taie cubulețe, la fel și restul legumelor, mai puțin spanacul.



  2.Într-o tigaie încăpătoare se rumenesc cubulețele de bacon, apoi se adaugă ardeii, vinetele, ierburile italiene, sare și piper și se călesc, până se înmoaie. Se adaugă roșiile tăiate cubulețe, usturoiul zdrobit și spanacul, se mai gătesc 30 de secunde și se închide focul. Se adaugă mozzarella tăiată cubulețe, parmezanul ras și frunzele de busuioc verde. Se gustă și se mai asezonează dacă mai este nevoie.

 3.Se umple vinetele cu acest amestec, se așază într-o tavă potrivită, se răspândesc roșiile cherry printre ele, se adaugă o cană de apă și se dă la cuptorul încins la 180*C, foc mediu, timp de aproximativ 40-50 de minute. Cu 15 minute înainte de a fi gata, se scot din cuptor și se presară cu pesmetul amestecat în prealabil cu 2-3 linguri de ulei, după care se pun la loc în cuptor și se mai coc până ce sunt frumos rumenite.
 4.Se servesc presărate cu mărar verde tocat și eventual cu iaurt,smântână, sau alt sos cu baza de iaurt.

 Poftă bună!

  

2 comentarii:

  1. Cred ca am incercat vinete umplute cu orice combinate, reteta asta sigur nu-mi va scapa :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigura ca o sa-ti placa.Am descoperit ca amestecarea uleiului cu pesmet inainte de al presara pe vinete sau peste orice altceva, il face mult mai gustos la final.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...