miercuri, 6 decembrie 2017

Cod en papillote (cod la cuptor copt in hartie )





  Codul este un pește care este puțin valorizat la noi, spre deosebire de țările nord atlantice. După criza codului din 1992 din Newfoudland , Canada, datorată în principal pescuitului intensiv, s-a ajuns la o soluție care permite regenerarea speciei printr-un pescuit inteligent să-i zic.Toți pescarii newfoundlandezi, acceptă și pun în practică noile reglementări, nu de alta, dar rămân fără obiectul muncii.Am avut ocazia să merg la o astfel de partidă de pescuit.Acum ai voie să pescuiești, ca neprofesionist, 5 pești de persoană, dar nu mai mult de 15 pești de barcă.așa că noi am plecat cu vaporașul de pescuit și cu încă o barcă, ca să putem aduce 30 de pești.Drept e că nimeni nu ne-a controlat , adică nu ne-a numărat peștii la sosire, dar în general lumea respectă legea.Sigur că sunt și braconieri, dar legea e drastică cu ei.Codul e un pește răpitor și foarte lacom, așa că se pescuiește cam ca păstrăvul de râu, dar fără lansetă.Se aruncă firul gros de vreo 3-4 mm cu un fel de lingură grea de metal și un cârlig mare,învelit în roșu.Se aruncă până ajunge la fund, apoi se tot trage până agăți peștele.Vaporașul nostru de pescuit avea sonar, așa că ne-am dus acolo unde arăta bancuri de pește.Ne-a mutat în vreo 3 locuri până ne-am făcut norma de pește.Peștii prinși mai mici de 30-35 de cm îi trimiteam la loc în ocean.Eu am prins vreo 6-7 pești, din care 3 i-am returnat înapoi în apă.La întoarcere, peștii prinși erau curățați și filletati în mare majoritate,Pe chei erau 2 mese pe care se putea face operațiunea asta, așa că plecai acasă cu peștii gata pregătiți.Am observat că 90 % din captură o filetează, iar rămășițele peștilor sunt adunate pentru cei care pleacă la pescuit de crabi.de la cod, ei folosesc doar fileurile și limba.Nu fac ciorbe, așa că restul se dă la crabi.Printre mâncărurile tradiționale aici cu cod sunt limbă de cod pane (asta am mâncat și mi-a plăcut) și fish and brewis(asta e din câte am înțeles cod  și pâine tare, făcute în untură de porc și presărate cu un fel de jumări.Toți newfoundlandezii spun că e ceva foarte bun.Eu încă n-am mâncat, așa că nu știu să vă spun.

INGREDIENTE:
 -2 fileuri de cod
 -un dovlecel
 -1/2 de ardei roșu
 -8 roșii cherry
 -1/2 ceapă roșie
 -4 felii de lămâie
 -o linguriță suc de lămâie
 -ulei
 -sare, piper după gust
 -pătrunjel verde tocat

 MOD DE PREPARARE:
 1.Se taie dovlecelul cubulețe, roșiile jumătăți, ceapa solzișori, ardeiul fâșii.


 2.În mijlocul unui dreptunghi de hârtie de copt de 38x42 cm, se pune jumătate din cantitatea de dovlecel, se sărează, se piperează, se stropește cu ulei, apoi se așază fileul de cod, se stropește cu suc de lămâie, apoi se pune ceapa, ardeiul, roșiile, 2 felii de lămâie tăiate în jumătate. Se stropește totul cu ulei de măsline și se presară cu pătrunjel verde tocat. Se pliază hârtia de copt în așa fel încât să obținem un pachețel bine sigilat, din care să nu iasă aburul. Se procedează la fel și cu al doilea file de pește.

 3.Se coace în cuptorul preîncălzit la 180 *C, timp de 15- 20 de minute, până ce peștele este pătruns.

 4.Se servește peștele cald, în pachețelul de hârtie, care se desface cu grijă din cauza aburului conținut.Se poate presăra cu extra pătrunjel verde și suc de lămâie.



 Poftă bună ! 

joi, 23 noiembrie 2017

Chow mein cu pui si taietei de orez


 Despre Chow mein v-am mai spus că este o mâncare simplă și foarte gustoasă dar cu o denumire exotică : chow mein (anglicizarea cuvintelor chau-meing, ce aparțin unui dialect chinezesc din provincia Taishan ),  înseamnă tăieței prăjiți. Felul acesta de mâncare este popular mai ales în diaspora chinezească din Statele Unite și Anglia, unde există două feluri de chow mein : cu tăieței crocanți sau cu tăieței moi.De data asta am ales s-o fac cu tăieței de orez, opăriți, deci moi.Ca și carne puteți folosi pui, porc, vită sau creveți, iar legumele sunt iarăși la alegere.E o rețetă rapidă și bună pentru că putem folosi ce avem în frigider.În lipsă taieteilor de orez, pot fi folosite cu succes spaghete subțiri fierte. 

 INGREDIENTE:
 -300 g fidea de orez
 -2 piepturi de pui dezosate și fără piele
 -o pungă legume chinezești pentru wok (500g)
 -o ceapă tocată
 -2 căței de usturoi zdrobiți
 -3 cm de rădăcină de ghimbir rasă
 -un ardei roșu tăiat fâșii
 -5-6 linguri de sos de soia
 -fulgi de ardei iute (opțional)
 -o lingură de amidon
 -sare, piper după gust

 MOD DE PREPARARE:

 1.Se taie pieptul de pui cubulețe, se pune într-un castron și se amestecă cu amidonul, sare, piper.
 2.Fideaua de orez se prepară conform indicațiilor de pe ambalaj.De regulă se pune fideaua într-un castron și se toarnă peste ea apă fierbinte, apoi se lasă la hidratat 5-10 minute, depinde de indicații.

 3.Se rumenesc în wok bucățelele de carne, apoi se scot și se rezervă pentru mai târziu.


 4.În același wok se adaugă o lingură de ulei dacă mai este nevoie, se călesc ceapa, ardeiul, ghimbirul și usturoiul, apoi se adaugă legumele, fulgii de ardei iute, dacă folosiți și se gătesc împreună circa 8 minute, apoi se stinge cu sosul de soia.Se adaugă carnea și se gătesc împreună încă 2 minute.Se asezonează dacă mai este nevoie și se adaugă fideaua scursă de apă.Se amestecă.
 5.Se servește presărată cu cozi de ceapă verde tocate sau pătrunjel verde tocat, după dorință.


 Poftă bună ! 

vineri, 3 noiembrie 2017

Ceafa de porc la cuptor cu fasole

 Îmi place carnea gătită la cuptor, timp mai îndelungat, adică slow coocked, cum se zice acum. Carnea iese foarte moale și gustoasă. Timpul de coacere  depinde de dimensiunea bucății de carne și de tipul cărnii, așa că trebuie să aruncați o privire la ea, din când în când. La finalul coacerii furculița trebuie să intre cu ușurință în carne.

INGREDIENTE:
 -1,5 kg ceafă de porc
 -o lingură condiment pentru carne de porc
 -o lingură praf de usturoi
 -1/2 linguriță praf de ghimbir
 -2 linguri sirop de agave sau miere
 -3-4 căței de usturoi în coajă
 -sare, piper după gust
 -600 g fasole albă
 -o ceapă tocată
 -un ardei roșu tăiat cubulețe
 -o linguriță de paprika afumată
 -o linguriță de boia dulce
 -o foaie de dafin
 -3-4 boabe de ienibahar
 -o conservă de roșii decojite mărunțite
 -pătrunjel verde tocat

 MOD DE PREPARARE:
 1.Carnea se fasonează și se leagă cu sfoară pentru a-și păstra forma mai bine.

 2.Se condimentează cu sare, piper, ghimbir, praf de usturoi și amestec de condimente pentru carne de porc.Se unge apoi cu siropul de agave sau miere și se așază într-o tavă potrivită cu mărimea cărnii. Se adaugă un pahar de apă și 3-4 căței de usturoi necurățați de coajă.Se acoperă tava cu folie de aluminiu.

 3.Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180 *C și se coace timp de 2,5 ore.Din când în când se stropește cu sosul format în tavă. Cu o jumătate de oră înainte de a fi gata, se scoate folia și se lasă friptura să se rumenească.
 4.Intretimp se prepară garnitura de fasole. Când gătiți fasole, cel mai bine este să o puneți de seara până a două zi la hidratat în apă, timp în care îi schimbați apa de 2-3 ori. În felul acesta va fierbe mai repede și vă va scuti de neplăcerile intestinale.
 5.După hidratare se fierbe fasolea în oala cu presiune timp de 20 de minute, sau într-o oală normală până ce este făcută.
 6.Într-o cratiță se călește ceapa și ardeiul , se adaugă cele 2 tipuri de boia și se prăjesc 30 de secunde, apoi se adaugă fasolea scursă, conserva de roșii,  foaia de dafin și boabele de ienibahar și se mai fierb la foc mediu până ce se leagă sosul. Se presară cu pătrunjel verde tocat.
 7.Se servește friptura alături de fasole și eventual salată verde sau murături.

 Poftă bună ! 

joi, 3 august 2017

Penne arrabiata


Pastele arrabiata  înseamnă în traducere, paste”infuriate”, probabil din cauza ardeiului iute din compoziția sosului. Gradul de iuțeală se poate regla din cantitatea de ardei iute folosită, după gustul fiecăruia.O reteta simplă dar gustoasă, potrivită cu vremea asta caniculară.

 INGREDIENTE:
 -500 g paste penne
 -2 conserve de roșii decojite
 -o ceapă tocată
 -2 căței de usturoi tocați
 -2 linguri de capere
 -o lingură de paprika afumată
 -o linguriță de zahăr
 -un ardei iute tocat
 -50 g parmezan ras
 -sare, piper după gust
 -busuioc verde tocat ptr. servit

 MOD DE PREPARARE:
 1.Se pun pastele la fiert în apă cu sare conform indicațiilor de pe ambalaj.
 2.Într-o tigaie încăpătoare se încing 2 linguri de ulei, se adaugă și se călește ceapa, circa 3 minute, se adaugă usturoiul, ardeiul iute, paprika afumată și caperele și 1/2 linguriță de sare.Se gătesc împreună un minut.
 3.Se stinge cu roșiile din conservă, se adaugă zahărul, se aduce la fierbere  și se lasă apoi la fiert la foc mic circa 10 minute.Se asezonează cu sare și piper după gust.
 4.Se amestecă sosul cu pastele fierte, eventual se mai adaugă un polonic de apă în care au fiert paștele, se adaugă parmezanul ras și se amestecă.
 5.Se servesc presărate cu busuioc verde tocat și parmezan ras.

 Poftă bună !

  

vineri, 28 iulie 2017

Galaktoboureko


 E vară și mulți dintre voi bateți probabil insulele grecești și gustați și minunatele lor dulciuri. Pentru cei care nu sunteți sau nu ați fost pe acolo încă, aduc o bucățică de Grecie prin această rețetă clasică și bună tare. Galaktoboureko este o plăcintă grecească cu foi crocante și o umplutura fină de gris, scăldată într-un sirop dulce cu arome de lamaie, portocale sau trandafiri. Reteta o am de la buna si simpatica mea prietena  Adriana, al carei blog va invit sa-l vizitati.

 INGREDIENTE:
 -un pachet de foi de plăcintă
 -200 g unt topit sau ulei
 Ptr. cremă:
 -170 g griș fin
 -200 g zahăr
 -un l lapte 3,5 % grăsime
 -4 ouă
 -100 g unt
 -un baton de vanilie
 -un vârf de cuțit de sare
 Ptr. sirop:
 -350 g zahăr
 -450 ml apă
 -un baton de scorțișoară sua 1/2 linguriță scorțișoară măcinată
 -coaja de la o lămâie sau portocală curățată cu cuțitul de legume , nu rasc
 -100 g miere
 -apă de flori de portocal, de trandafir sau esență de portocale după gust

 MOD DE PREPARARE:
 1. Se începe cu siropul, pentru că el trebuie să fie rece când se va folosi.Se pune într-o crăticioară la foc mic zahărul, apa, batonul de scorțișoară (dacă folosiți scorțișoară pudră, se adaugă la sfârșit, nu se fierbe pentru că poate deveni amar) și coajă de lămâie sau portocală tăiată fin cu cuțitul de legume , nu rasă.Când zahărul s-a topit, se ia cratița de pe foc și se lasă la răcorit. Cei ce folosesc scorțișoară pudră, acum trebuie să o adauge.După ce sipropul s-a răcorit dar este încă călduț, sub 60 *C, se adaugă mierea și esența de portocale sau trandafiri.Se lasă la răcit complet.Siropul se poate face și cu o zi înainte.
 2.După sirop se face crema de gris: păstaia de vanilie se taie în două pe lungime și se răzuiesc semințele cu dosul cuțitului.Într-o oală cu fundul gros se pun la fiert laptele, 100 g zahăr, păstaia de vanilie și semințele și un vârf de cuțit de sare. Când laptele începe să se încălzească se adaugă grișul și se amestecă cu telul până ce compoziția începe să se îngroașe, aproximativ 10 minute, după care se ia de foc, se adaugă untul și se amestecă până ce este bine încorporate.Se lasă oala la la răcit, dar se amestecă din când în când pentru a nu prinde pojghiță deasupra.
 3.Într-un castron se mixează ouăle cu cele 100 g zahăr rămase, până se albesc și își dublează volumul.
 4.Se toarnă ouăle peste grișul răcorit și se omogenizează.

 5. Pachetul de foi se împarte în două.Dacă are numat de foi impar, se pune foaia în plus la partea de jos a plăcintei. Se pregătește o tavă potrivită pentru foile de plăcintă, care trebuie să îmbrace bine tava, marginile răsfrângându-se peste pereții laterali ai tăvii. Tava poate fi rotundă sau dreptunghiulară. Se unge tava cu unt topit și se așază prima foaie, având grijă să se așeze bine la colțuri.Cu ajutorul unei pensule se unge foaia peste tot, inclusive pe marginile răsfrânte, cu unt topit sau ulei.Procedați la fel și cu restul de foi. Pachetul meu a avut 13 foi, așa că am pus 7 jos și 6 au rămas să fie puse peste umplutură.
 6.După ce se pune prima jumătate de foi, unse fiecare, se toarnă umplutura de griș, după care foile răsfrânte se aduc peste umplutură.
 6.Se așază apoi una câte una, restul de foi, unse de asemenea fiecare în parte cu unt topit sau ulei, inclusiv ultima foaie. De data acesta marginile foilor care depășesc cadrul tăvii, se înlătura tăindu-le cu o foarfeca.
 7.Cu un cuțit ascuțit, se porționează plăcinta înainte de a fi pusă în cuptor.Dacă v-a mai rămas unt se poate turna deasupra.
 8.Se coace în cuptorul preîncălzit la 160 *C, temperatură sub mediu, timp de aproximativ o oră și 20 de minute, sau până când este frumos rumenită.
 9.După ce se scoate din cuptor se toarnă deasupra siropul și se lasă să se răcească, după care se poate servit.

 Poftă bună !

vineri, 7 iulie 2017

Prajitura cu fructe



 Întotdeauna vara, pun fructe la congelat, ca să am iarna.Dar întotdeauna pun mai multe decât ar trebui, cum e acum, când încă mai am vișine și mure de vara trecută. Și cum văzusem acum ceva vreme o prăjitură pe blogul prietenei mele Dana Tudor , care face niște dulciuri extraordinare și vroiam s-o testez, am zis că acum e momentul să fac loc în congelator pentru fructele de anul acesta.  A ieșit ce vedeți: o prăjitură ușor de făcut și extrem de gustoasă. 
  
 INGREDIENTE:
 Măsură cană =240 ml
 tavă 23X36 cm
 -360 g făină
 -200 g zahăr pudră
 -200 ml ulei de floarea soarelui
 -200ml smântână de frișcă
 -4 ouă
 -o linguriță praf de copt
 -un vârf de cuțit sare
 -o lingură extract de vanilie
 -coajă rasă de la o lămâie
 -4 caise tăiate felii
 -o cană de mure
 -o cană de vișine
 -zahăr pudră vanilat pentru decor

 MOD DE PREPARARE:
 1.Se amestecă făina cu praful de copt și coaja rasă de lămâie.
 2.Se mixează ouăle cu sarea până devin o spumă consistentă, se adaugă apoi zahărul și se mixează până la dizolvare.
 3.Se încorporează treptat uleiul, extractul de vanilie și smântâna de frișcă.

 4.Se adaugă treptat făină și se omogenizează, fără a mixa mai mult decât este necesar.
 5.Se tapetează tava cu hârtie de copt și se toarnă aluatul în ea.Se nivelează cu ajutorul unei spatule.

 6. Se dispun fructele pe suprafața aluatului.
 7.Se coace în cuptorul preîncălzit la 200 *C, timp de aprox 20 de minute, sau până ce aluatul este auriu, frumos rumenit și trece proba scobitorii: o scobitoare înfiptă în partea mai groasă a aluatului, trebuie să iasă curată când o scoatem.
 8.După ce se răcește, se pudrează cu zahăr praf vanilat și se poate porționa.Pe căldurile astea mari este indicat s-o păstrati la frigider, acoperită cu folie de plastic, sau s-o porționați si s-o transferați într-un vas cu capac..



 Poftă bună ! 

joi, 6 iulie 2017

Piept de pui cu lamaie si patrunjel

De când am făcut prima dată rețeta asta, deși am fost reticentă la început, a devenit una din rețetele mele preferate de gătit pieptul de pui. E perfectă pentru vară, e o rețetă rapidă, ușoară și gustoasă.Sigur că puteți regla cât de acrișor să fie sosul din cantitatea de suc de lămâie adăugat.Depinde de gustul dumneavoastră. 

 INGREDIENTE:
 -2 piepturi de pui fără piele și os
 -coaja și sucul de la 1/2 de lămâie mare
 -o ceapă tocată
 -50 g unt (30 + 20)
 -o lingură de ulei de măsline
 -400 ml supă de pui sau apă
 -pătrunjel verde tocat
 -sare, piper după gust

 MOD DE PREPARARE:
 1.Piepturile de pui se taie în jumătate, apoi fiecare jumătate se taie în două pe lungime.
 2.Se sărează, se piperează și se ung cu ulei.
 3.Se încinge o tigaie încăpătoare sau o cratiță, se topesc 30 g unt împreună cu o lingură ulei de măsline și se prăjesc feliile de piept de pui, pe fiecare parte, câte 2 minute, până se rumenesc ușor. Se pun în tranșe, pentru a nu sta una peste alta. Se scot și se păstrează la cald, acoperite cu folie de aluminiu.
 4.În aceași cratiță se adaugă ceapa tocată mărunt și se călește având grijă să nu-și schimbe culoarea.Se stinge totul cu sucul de lămâie, se deglasează cratița sau tigaia, apoi se adaugă supa de pui, se aduce la fierbere și se face focul mediu spre mic. Se adaugă cele 20 g de unt rămase și bucățile de piept de pui și se ferb împreună circa 5-10 minute, până ce sosul s-a legat și carnea este pătrunsă , dar moale. Se gustă și se asezonează cu sare și piper. Se presară cu coajă de lămâie rasă și pătrunjel verde tocat.
 5.Se servește alături de garnitura și/sau salata dorită.



 Poftă bună ! 

vineri, 30 iunie 2017

Paella cu pui, chorizo si creveti


 Despre paella v-am povestit aici, așa că nu mai reiau. Cert este că-i o mâncare potrivită în vremuri călduroase.Se face repede, circa 30-35 de minute, deci nu trebuie să stăm prea mult în bucătărie, iar despre cât de gustoasă este, dacă o încercați, veți afla  😋.Gradul de iuțeală îl puteți regla din tipul de cârnați folosiți (chorizo picanți sau dulci) și cantitatea de fulgi de ardei iuți.

 INGREDIENTE:
 -un piept de pui dezosat și fără piele
 -100 g cârnați chorizo sau alți cârnați picanți 
 -250 g cozi de creveți cruzi
 -o ceapă tocată
 -un ardei roșu tocat
 -2 căței de usturoi feliați fin
 -2-3 crenguțe de cimbru
 -o linguriță boia afumată
 -fulgi de ardei iute, după gust
 -50 ml vin sec
 -250 g orez cu bob scurt sau mediu
 -câteva fire de șofran, cât apuci cu 2 degete sau o lingurita de turmeric
 -o conservă de roșii decojite și mărunțite
 -sare, piper după gust

 MOD DE PREPARARE:

 1.Se taie pieptul de pui cubulețe și cârnatul felii. Se încing 2 linguri de ulei într-o tigaie încăpătoare și se rumenesc rapid puiul și cârnații, după care se scot și se păstrează la cald.
 2.În aceeași tigaie se sotează ceapa, ardeiul și usturoiul, se adaugă boiaua afumata, crenguțele de cimbru și se amestecă.
 3. Se stinge cu vin, se adaugă roșiile și se dau câteva clocote până se evaporă alcoolul.Se adaugă șofranul, carnea și cârnații, se asezonează cu sare și piper.

 4.Se adaugă orezul în ploaie, în cercuri concentrice, se amestecă, se adaugă apă cât să depășească cu un cm orezul și se fierbe întâi la foc tare până începe să clocotească apa, apoi se dă focul la minim și se fierbe încet, fără a mai amesteca.

 5.După 18 minute, se adaugă creveții și dacă este nevoie puțină apă caldă, se acoperă și se fierbe acoperit timp 2-3 minute. Se gustă și se asezonează dacă mai este nevoie.
 6.Se ia cratița de pe foc și se lasă preparatul să se odihnească 5 minute, apoi se servește stropit cu ulei de măsline, presărat cu pătrunjel verde tocat, alături de felii de lămâie.



 Poftă bună! 

joi, 22 iunie 2017

Spaghete cu pesto de avocado

  
 Au venit căldurile și cine vrea să stea mult în bucătărie ? Nimeni, cred. Așa că pastele sunt una din soluțiile pentru o masă rapidă dar și gustoasă, hrănitoare și ușoară.  Vă îndemn să încercați și varianta pe care v-o propun azi.

 INGREDIENTE:
 -500 g spaghete
 -un avocado copt mare sau 2 mai mici
 -100 g spanac
 -2 căței de usturoi
 -10 frunze de busuioc verde
 -coaja și sucul de la o limetă
 -30 ml ulei de masline
 -150 g kaizer sau bacon tăiat cubulețe
 -50 g parmezan ras
 -o mână de fulgi de migdale 
 -pătrunjel verde tocat
 -sare, piper după gust

 MOD DE PREPARARE:
 1.Baconul tăiat cubulețe se prăjește într-o tigaie antiaderentă fără ulei.
 2.În aceeași tigaie se rumenesc ușor fulgii de migdale și se rezervă pentru mai târziu.
 3.Se pun pastele la fiert în apă cu sare, conform indicațiilor de pe ambalaj.


 4.Se pun în robotul de bucătărie sau în blender avocado curățat de coajă și sâmbure, spanacul, frunzele de busuioc, usturoiul, sucul și coajă rasă de la limetă, sare piper.Se acționează robotul și se adaugă uleiul în fir subțire, până se formează o pastă. Se gustă și se asezonează dacă mai este nevoie.
 5.Se amestecă spaghetele fierte și scurse cu pasta de avocado, se adaugă baconul prăjit și parmezanul ras. Dacă e nevoie se mai adaugă un polonic din apa în care au fiert pastele și se asezonează.
 6.Spaghetele se servesc presărate cu fulgii de migdale prăjite și pătrunjel verde tocat.



 Poftă bună ! 

marți, 6 iunie 2017

Crema de lamaie (lemon curd)




 Dacă vă place lămâia ,asta e una din cremele pe care trebuie să le încercați. Este foarte versatilă și o puteți folosi într-o mulțime de dulciuri.Cum nouă nu ne place gustul foarte acru, am încercat până am găsit proporția de dulce-acru pe gustul nostru, Dacă vă place mai acră, măriți cantitatea de suc de lămâie.Țineți aproape pentru că vă voi prezenta și o delicioasă ruladă de albușuri care se face cu această cremă, inspirată tot de Mery Berry. 

INGREDIENTE:
 -3 ouă
 -160 g zahăr
 -un vârf de cuțit de sare
 -10 g amidon
 -75 ml suc de lămâie
 -coaja de la 3 lămâi
 -50 g unt

 MOD DE PREPARARE:
 1.Amestecați ouăle cu zahărul până se albesc, adăugați un praf de sare , amidonul, amestecați bine să se dizolve amidonul în cremă.Adăugați coaja de la 3 lămâi și 75 ml suc de lămâie.Omogenizați.
 2.Puneți amestecul într-o crăticioară cu fundul gros (sau la bain marie, dacă nu aveți o crăticioară cu fundul gros), pe foc mediu, amestecați continu până ce crema se leagă.Luați cratița de foc și adăugați untul, amestecați  și dați crema la rece.
 Sfat: Puteți folosi această cremă în diferite deserturi la pahar, tarte, eclere, biscuiți, triffle, mille-feuille,clatite,fursecuri, macarons, etc.

Crema se poate ține în frigider, într-o cutie bine închisă, timp de 2-3 săptămâni.   

luni, 22 mai 2017

Piept de pui in crusta de migdale cu spaghete de dovlecei si morcocvi


























 De când am primit atașamentul la mixerul KA care face spirale, spaghete și panglici de legume, îmi place să mă joc cu el, la garnituri și salate. De data asta am făcut niște șnițele mai altfel, coapte în cuptor și o garnitură simplă spiralizata, ca să zic așa, din dovlecei și morcovi.

INGREDIENTE:
-un piept mare de pui
 -50 g unt
 -2 fire de ceapă verde tocată
 -8 linguri de pesmet
 -2 linguri de fulgi de migdale  
 -o lingură de făină
 -un ou
 -1/2 linguriță de muștar Dijon
 -sare, piper după gust
Ptr. garnitură:
 -un dovlecel
 -2 morcovi
-o linguriță de zahăr
 -50 g unt
 -o lingură de ulei
 -50 ml vin roșu 
  -sare, piper
                                    
 MOD DE PREPARARE:
 1.Se zdrobesc grosier fulgii de migdale, se filetează pieptul de pui pentru a se obține 4 bucăți.
 2.Intr-o tigaie se topește untul până capătă o nuanța maronie, apoi se adaugă ceapa verde tocată care se rumenește ușor și ea.Se adaugă pesmetul, migdalele, se amestecă continu și se lasă până se rumenește. Se pune apoi să se răcorească amestecul pe o farfurie întinsă.
 3.Se mai pregătesc 2 farfurii: una cu făină și una cu oul bătut și amestecat cu muștar, sare, piper.
 4.In continuare se procedează ca la șnițele: se trec feliile de piept prin făină (se scutură de făină excedentară), apoi prin ou și la sfârșit prin pesmetul pregătit ca mai sus.

 5.Se așază carnea într-o tavă acoperită cu hârtie de copt și se coace în cuptorul preîncălzit la 180 *C, timp de aproximativ 20 de minute, până ce este frumos rumenită și carnea pătrunsă.
 6.Pentru garnitură se dau dovlecelul și morcovul prin aparatul de obținut spaghete, spirale de legume.



 7.Se topește untul într-o tigaie se adaugă uleiul și morcovii , se presară zahărul și se sotează 5 minute.Se adaugă vinul și spaghetele de dovlecei și se mai gătește până se inmoia ușor și dovleceii.Se sărează, se piperează și se adaugă mărar și pătrunjel verde tocat.
 8.Se servește pieptul de pui alături de garnitura de dovlecei și morcovi.


   Poftă bună ! 

miercuri, 10 mai 2017

Tort cu lamai intregi


Nu știu dacă ați auzit de Merry Berry,  o foarte drăguță doamnă englezoaică, cu studii culinare Cordon bleu, emisiuni și cărți culinare și cu niște rețete extraordinare, de loc complicate, dar gustoase. Am văzut rețeta asta de tort și mi-a trezit curiozitatea tocmai folosirea lămâilor întregi. 
Pot să vă spun că l-am făcut deja de 2 ori. Prima oară n-am apucat să fotografiez rezultatul final, așa că l-am refăcut, pentru că chiar a meritat. Este un tort ușor și răcoros, numai bun în zilele călduroase ce sperăm că vor veni. A doua oară l-am făcut într-o formă mai mică de 20 cm. Cantitățile ingredietelor blatului le-am înjumătățit , iar cele pentru cremă le-am redus la o treime, mai puțin zahărul, pe care l-am înjumătățit.  Dar zahărul din cremă depinde de gustul vostru și de acreala lămâilor. Deci nu e bătut în cuie, gustați crema și adăugați zahăr, dacă așa vă place.  Și pentru că mie mi-a plăcut foarte mult, am să-l încerc și cu limete.Va țin la curent .  În orice caz mai mult e de povestit decât de făcut .

 INGREDIENTE:
 Tavă de tort cu diametru de 26 cm
 Ptr. blat:
 -o lămâie mare sau 2 mici
 -280 g unt moale
 -280 g zahăr
 -280 g făină
 -un plic de praf de copt
 -4 ouă
 -2 plicuri zahăr vanilat sau 2 linguri extract de vanilie
 -2 linguri lichior limoncello (optional)
 Ptr. umplutură:
 -150 g unt
 -350 g zahăr pudră
 -750 g mascarpone
 -2 plicuri zahăr vanilat sau o lingură extract de vanilie
 -2 linguri limoncello(lichior de lămâie )-opțional
 Ptr. decorare:
 -o lămâie
 -50 g zahăr

 MOD DE PREPARARE:


  1.Se cojește lămâia cu un cuțit care scoate fâșii subțiri și cât mai lungi. Dacă nu aveți o astfel de sculă, se cojește lămâia cu un cuțit economic de legume și apoi se taie fâșii înguste cu un cuțit bine ascuțit.Se pune coaja obținută într-o crăticioară, se acoperă cu apă fierbinte și jumătate din cantitatea de zahăr, 25 g, și se fierbe un minut. Se strecoară temeinic de apă și se usucă bine între șervete de hârtie, apoi se presară pe hârtie de copt și deasupra se presară zahărul rămas.Se amestecă bine să fie toată lămâia îmbrăcată în zahăr.Se răsfira și se lasă la temperatură camerei sau într-un loc călduț să se usuce până a două zi.Dacă nu aveți timp și sunteți pe fugă, puneți fâșiile de lămâie în cuptorul preîncălzit la 110 *C, pentru 30 de minute.


  2.Pentru blat, se spală bine lămâia cu un burete abraziv, apoi se pune într-o crăticioară la fiert cu apa cât s-o acopere. După ce începe să fiarbă apa, se da focul mic si se lasă să fiarbă timp de 20 de minute, după care se scoate, se scurge, iar după ce se răcorește se taie în două și se scot sâmburii. Se pune lămâia în robotul de bucătărie sau blender și se acționează cu pulsuri pentru a nu transformă lămâia în pastă ci să rămână și bucățele mai mari.Se scoate într-un bol și se rezervă pentru mai târziu.

  3.Se pun în robot toate celelate ingrediente ale blatului și se procesează până se obține o compoziție fină. Se adaugă jumătate din cantitatea de lămâie pasată și se amestecă cu o spatulă.
 4.Se toarnă compoziția obținută într-o forma de tort cu fundul acoperit cu hârtie de copt și pereții unși cu ulei sau unt.
 5.Se coace în cuptorul preîncălzit la 180 *C, timp de aproximativ 30 de minute sau până ce blatul este auriu. Se încearcă cu scobitoarea dacă este făcut. Se lasă la răcit, apoi se taie în două.

 6.Se prepară crema frecând untul spumă împreună cu zahărul și zahărul vanilat. Se adaugă mascarponele și limoncello, se omogenizează, apoi se adaugă jumătatea rămasă de lămâie pasată. Se gustă crema, dacă credeți că mai are nevoie de zahăr, se mai poate adăuga.
 7.Se asamblează tortul punând prima jumătate de blat pe farfuria de prezentare, se unge cu jumătate din cremă apoi se pune a două jumătate de blat și se unge peste tot cu crema rămasă.Se decorează după dorință. Eu am decorat lateralele cu cuburi de ciocolată albă, iar deasupra cu feliile de lămâie preparate ca la puncul 1.



 Poftă bună ! 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...