miercuri, 1 iulie 2015

Clafoutis cu capsuni


 Cu provocarea secretă v-ați obișnuit deja, așa că gazda lunii iunie este  Kadia, iar ea mi-a repartizat blogul Simonei  spre răsfoire și inspirație.Așa că am ales un desert bun, simplu și rapid : clafoutis pe care l-am făcut cu căpșuni. Clafoutis este un desert franțuzesc clasic, despre care v-am mai povestit aici, unde am facut o varianta cu piersici si mure. La origine se face cu cireșe negre, dar puteți folosi ce fructe de sezon vă plac,  așa am făcut și eu.

 INGREDIENTE:
 -100 g făină cernută
 -100 g zahăr pudră
 -4 ouă
 -250 ml lapte
 -75 g unt topit
 -un vârf de cuțit de sare
 -250 g căpșuni
 -o lingură extract de vanilie sau un plic de zahăr vanilat
 -30g unt pentru uns tava

 MOD DE PREPARARE:

 1.Ungeți o tavă pentru tarte cu diametrul de 23 cm, cu unt în strat consistent, apoi distribuiți căpșunile spălate și scurse pe fundul tăvii. 


 2.Mixați ouăle cu sarea, zahărul și zahărul vanilat. Adăugați făina, mixând în continuare și untul topit.
 3.Turnați cu grijă amestecul de făină peste căpșuni.
 4.Coaceți în cuptorul preîncălzit la 210*C (foc puțin peste mediu) timp de aproximativ 30 -40 de minute sau până ce prăjitură căpăta o crustă arămie și trece proba scobitorii.
 5.După ce se răcește, presărați prăjitura cu zahăr pudră.

 Poftă bună! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...