vineri, 23 octombrie 2015

Ciorba de varza cu carnati (lucicos)



 Ciorba asta de varza dulce cu carnati, afumatura, specific ardeleneasca (de origine ungureasca) este una din ciorbele de toamna ale copilariei mele.Mama o facea cu carnati de casa afumati si, la inceput, cu rantas.Apoi pe masura trecerii anilor, a renuntat la rantas, desi il facea foarte usor, doar rumenind foarte putin faina si o facea cu ingrosala ( faina amestecata cu smantana).Eu am renuntat si la faina si pun doar smantana.Dar va spun cu mana pe inima ca cel mai bun e cu rantas.Si nici nu cred ca face rau daca nu abuzezi.Cate sosuri nu fac frantujii si noi cadem pe spate de ce bune sunt si ele au la baza roux, adica rantas facut cu unt ,nu cu ulei ?!  Asa ca trecem la ciorba de varza cu carnati (lucicos) fara rantas sau ingrosala, ca sa n-avem vorbe.

INGREDIENTE:
 -4 buc cârnați afumați
 -600 g varză dulce tocată fideluta
 -un morcov mare ras sau tocat cubulete
 -1/2 ardei gras rosu tocat
 -o ceapă tocată
 -o linguriță de chimen măcinat
 -o linguriță de cimbru măcinat
 -200 ml smântână de gatit
 -sare, piper după gust
 -mărar sau pătrunjel verde tocat

 MOD DE PREPARARE:
 1.Se pun la fiert legumele tocate, chimenul, cimbrul. După 15 minute se adaugă și cârnații tăiați rondele.
 2.După ce legumele au fiert, se drege ciorba cu smântână, se asezonează cu sare și piper și se mai dau două clocote.
 3. Se servește presărată cu mărar sau pătrunjel verde tocat.
 Poftă bună !

  

luni, 19 octombrie 2015

Pulpe de pui cu ciuperci intregi la cuptor


Sigur ca multe cele facute la cuptor sunt bune si in preferintele gurmanzilor.Eu am sa va arat acum banalele pulpe superioare de pui cu ciuperci la cuptor. Am spus banale ? Mda... incercati-le si mai vorbim.

 INGREDIENTE:
 -8 pulpe superioare de pui dezosate și fără piele
 -500 g ciuperci champignon mici și întregi
 -o ceașca supă de pui sau apă
 -un pahar de vin alb
 -o ceapă tocată fin
 -un cățel de usturoi
 -un vârf de cuțit de boia iute
 -o linguriță de cimbru uscat zdrobit
 -o linguriță de ierburi italiene, meditareene sau provencale
 -un praf de boia iute
 -50 g unt topit
 -pătrunjel verde tocat
 -sare, piper după gust

 MOD DE PREPARARE:
 1.Căliți ceapa și usturoiul apoi adăugați pulpele de pui sărate și piperate și rumeniți-le ușor pe ambele părți.Scoateți pulpele apoi deglasati vasul cu un pahar de vin, lăsați pe foc 1-2 minute până se evaporă alcoolul

 2.Așezați pulpele de pui pe mijlocul unei tăvi unse cu ulei, așezați ciupercile întregi de jur împrejur, turnați deasupra sosul rămas în vasul în care am prăjit carnea, apoi turnați peste ciuperci untul topit.
 3.Presărați boiaua iute, cimbrul și ierburile italiene și adăugați supă de pui.
 4.Coaceți în cuptorul încins la 180*C circa 20 de minute, până ce carnea și ciupercile sunt pastrunse.
 5. Serviți presărate cu pătrunjel verde tocat


 Poftă bună !

  

luni, 12 octombrie 2015

Chec aperitiv cu malai si dovlecei





 Un aperitiv dulce-sărat și puțin iute.Dacă nu vreți să fie iute, folosiți doar ardei dulce sau combinat dulce cu iute, cum vă place.  

INGREDIENTE:
 -200 g făină de mălai
 -150 g făină albă
 -1/2 linguriță zahăr
 -o linguriță de sare
 -4 lingurițe praf de copt
 -1/2 linguriță de cimbru
 -2 ardei iuți sau 1/2  linguriță de fulgi de ardei iuți.Dacă nu vreți sa fie iute, adăugați ardei roșu dulce.
 -100 g dovlecel zucchini tăiat cubulețe
 -o ceapă mică tocată sau 3 fire de ceapă verde tocată
 -220 ml lapte
 -60 ml ulei de măsline
 -2 ouă
 Ptr.topping:
 -60 g cașcaval ras

 MOD DE PREPARARE:
 1.Tăiați ardeiul iute în jumătate și curățați-l de semințe, apoi tocați-l.Dacă nu doriți să folosiți ardei iute, puteți să-l înlocuiți cu ardei dulce roșu tocat.
 2.Amestecați ingredientele lichide împreună cu legumele și separat amestecați restul ingredientelor solide.
 3.Turnați ingredientele solide amestecate peste cele lichide și omogenizați amestecul.
 4.Pregătiți o tavă de chec ungând-o cu unt, turnați preparatul în ea și coceti în cuptorul preîncălzit la 180 *C (foc mediu) timp de 30 de minute, după care presărați deasupra checului cașcavalul ras și mai coaceți 5 minute.După ce s-a copt (verificați cu scobitoarea), lăsați checul să se răcească în tavă, apoi puteți să-l scoateți și să-l serviți.


 Poftă bună ! 

marți, 6 octombrie 2015

Parada lunii septembrie a Provocarii secrete

V-ati obisnuit deja cu participarea mea la Provocarea secreta : in fiecare luna este o gazda a provocarii, care repartizeaza blogurile participante in perechi. Fiecare blogger alege si executa cate o reteta, din blogul repartizat. Este o modalitate placuta de a ne cunoaste intre noi In luna septembrie mi-a revenit mie rolul de gazda asa ca trebuie sa va arat ce reteta a ales fiecare, intr-o mica parada.Puteti vedea si voi realizarile participantelor, facand clic pe denumirea retetei.Intarziatele in publicarea retetei vor fi adaugate la sfarsit.Una din ele sunt eu.

Stefania ne prezinta o deliciosa prajitura cu nuca,ciocolata si caramel

Elena a facut un foarte interesant si sigur gustos foietaj cu nuca si mar

Simona ne imbie cu niste delicioase si aromate gogosi umplute

Vicki ne incanta privirile si gusturile cu tarta spiralata cu legume si mozzarella

Hai sa gatim cu Mishu o shakshuka delicioasa

Mihaela ne delecteaza cu un minunat kringel estonian

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...