vineri, 13 martie 2015

Salata de radacinoase cu sos de hrean


 Pentru că e post, am să vă arăt o salată extraordinară, făcută după Ottolenghi, a cărei fană declarată sunt, cum am mai spus deja. Salata poate fi consumată ca atare sau poate fi folosită cu mare succes ca și garnitură la șnițele, friptură, etc.Sigur că dacă țineți post, sosul de hrean o să-l faceți fără smântână, nu așa cum l-am făcut eu, sau puteți folosi smântână vegetală, de soia.

INGREDIENTE:
-2 sfecle
 -2 morcovi medii
 -o țelină mică sau o felie de țelină dintr-o rădăcină mare
 -o gulie
 -o legătură de pătrunjel verde tocat
 -o lingură de mentă verde tocată
 -4 linguri de suc de lămâie
 -4 linguri de ulei de măsline
 -2 linguri de oțet din vin roșu
 -2 lingurițe de zahăr
 -coaja rasă de la 1/2 de lămâie
 -sare, piper după gust
Ptr. sosul de hrean:
 -o rădăcină mare de hrean
 -200 g smântână sau smântână  vegetală, de soia
 -o lingură de miere
 -sare după gust

MOD DE PREPARARE:
1.Hreanul se curăță de coajă și se dă pe răzătoarea mică, apoi se amestecă cu mierea și sarea și se lasă 30 de minute.
 2.Se amestecă hreanul de mai sus cu smântâna, se mai asezonează dacă mai este nevoie și se dă la rece.
 3.Se curăță legumele (sfecla, morcovii, țelină, gulia) pentru salată, se taie julienne, se pun într-un castron și se acoperă cu apă până facem dressing-ul.
 4. Puneți într-o crăticioară uleiul, sucul de lămâie, oțetul, zahărul și o linguriță de sare.Aduceți amestecul la fierbere și fierbeți ușor până ce zahărul și sarea s-au dizolvat.
5.Scurgeți legumele de apă și turnați peste ele sosul cald, amestecați, lăsați să se răcească apoi puneți în frigider timp 45 de minute.Înainte de a servi adăugați menta și pătrunjelul tocat, coaja rasă de lămâie și piper măcinat și amestecați.
6.Serviți salata stropită cu sosul de hrean eventual alături de friptură de porc sau pui.



 Poftă bună !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...