duminică, 24 noiembrie 2013

Rulouri de biban cu pesto rosu pe pat de ardei


 Și dacă e dezlegare la pește, dar și dacă nu e, vă propun rețeta asta, cam văratica e drept, da' merită.Mie îmi place mult bibanul de mare și cum am găsit la Lidl ( acum am văzut că se găsește și la Kaufland, în alte părți nu m-am uitat)  fileuri de biban congelat e drept, dar la un preț bun atunci când l-am cumpărat , să vă arăt ce a ieșit.Acuma trebuie să vă spun că pesto roșu tot la Lidl am găsit, cu preț bun. 

 INGREDIENTE:
 -4 fileuri de biban
 -3 lingurițe de pesto roșu
 -o ceapă mică tocată
 -un cățel de usturoi tocat
 -2 ardei roșii tăiați cubulețe
 -2 roșii coapte tăiate cubulețe
 -1/ 2 linguriță de busuioc uscat sau o linguriță de busuioc verde tocat
 -o lingură de pătrunjel verde tocat
 -un praf de cimbru uscat
 -sare,piper

 MOD DE PREPARARE:

 1.Se curăță și taie legumele.Ceapa și usturoiul se călesc în ulei,apoi se adaugă ardeii, se călesc împreună un minut,apoi se adaugă roșiile tăiate cuburi și mirodeniile și se lasă să fiarbă ușor, până scade sucul lăsat, la jumătate.


 2.Se tamponează cu hârtie absorbantă fileurile de pește, se ung cu pesto roșu apoi se rulează și se prind cu o scobitoare pentru a nu se desface la copt.

 3.într-un vas termorezistent uns cu ulei se așază legumele călite, apoi rulourile de pește, în picioare adică cu secțiunea în sus și se dă la cuptorul preîncălzit la 180 *C (foc mediu) până ce peștele este rumenit frumos.
 4.Se servește cu pătrunjel verde tocat.
 Poftă bună ! 

 Sfat : pesto roșu poate fi înlocuit cu zacuscă de vinete, amestecată cu o linguriță de parmezan și puțin busuioc uscat. 

11 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...